Condiţii

Echivalarea studiilor de Psihologie Medicală şi Comunicare Medicală sau de Ştiinţele Comportamentului Uman şi Sociologie Medicală efectuate la altă facultate sau intr-un an de studii anterior la UMF Carol Davila se face numai prin Comisia de Echivalare a Studiilor, înfiinţată la sediul UMF Carol Davila, Decanatul Facultăţii de Medicină. 

Studenţii sunt încurajaţi să se prezinte la această comisie cu actele necesare cât mai devreme în cursul anului universitar, întrucât, în cazul în care echivalarea nu este obţinută, aceştia vor trebui să efectueze programul didactic ca orice alt student. În acest caz, se aplică şi în cazul acestor studenţi prevederile art.53 cu privire la numărul de absenţe, din Regulamentul de Activitate Profesională a studenților, disponibil la https://umfcd.ro/studenti/norme-legale/regulament-activitate-profesionala/  

Înainte de prezentarea la Comisia de Echivalare a Studiilor, în vederea echivalării cursurilor efectuate la altă facultate, studenţii sunt rugaţi să consulte programa analitică a cursurilor de Psihologie Medicală şi Comunicare Medicală, respectiv de Ştiinţele Comportamentului Uman şi Sociologie Medicală de la Facultatea de Medicină a UMF Carol Davila, pentru a evalua în ce măsură conţinuturile studiate sunt eligibile pentru echivalare.

Acte

1. Studii efectuate la altă facultate

Echivalarea se poate efectua numai în baza documentelor doveditoare, respectiv:

- curricula facultăţii de provenienţă, care să ateste efectuarea unor studii de Psihologie Medicală (nu Psihologie Generală, Antropologie etc.);

- foii matricole de la facultatea de provenienţă, care să ateste absolvirea cursului respectiv.

2. Studii efectuate la UMF Carol Davila, Facultatea de Medicină

Echivalarea se va face pe cale administrativă, în baza catalogului depus anterior la sediul Decanatului Facultăţii de Medicină de către cadrul didactic care a efectuat examinarea.

Rezultat

1. Echivalare totală

Studenţii care obţin echivalare totală sunt scutiţi de susţinerea examenului respectiv, fiind luată în considerare nota de la universitatea  de provenienţă sau din anul de studii anterior. Echivalarea se face EXCLUSIV prin secretariatul de an.

2. Echivalare respinsă 

Studenţii care nu obţin echivalare vor susţine examen în timpul sesiunii, ca şi ceilalţi studenţi. Pentru a fi eligibili pentru acest examen, studenţii care nu obţin echivalare vor participa în timpul semestrului la activitatea didactică (cursuri şi LP). 


 Terms

The equivalency of studies in Medical Psychology and Medical Communication or Human Behavioral Sciences (SCU) completed at another faculty or in a previous year of studies at UMF Carol Davila is done ONLY through the Commission for the Equivalency of Studies, established at the Dean's Office of the Faculty of Medicine.

 

Students are encouraged to present themselves to this commission with the necessary documents as early as possible during the academic year, since, in case the equivalency is not obtained, they will have to carry out the didactic program like any other student. In this case, the provisions of title 53 regarding the number of absences, from the Rules and Regulations regarding the Professional Activity of students (https://umfcd.ro/en/students/professional-activity-regulation/) are applicable.

 

Before presenting to the Commission for the Equivalency of Studies in order to equate the courses taken at another faculty, students are asked to consult the syllabus of the courses of Medical Psychology and Medical Communication, respectively of Behavioral Sciences and Medical Sociology. This could be helpful in self-evaluating the extent in which the studied contents are eligible for equivalency.

 

Necessary papers

 

1. Studies carried out at another faculty

 

Equivalency can only be performed on the basis of supporting documents:

- the curriculum of the faculty of origin, which certifies the completion of Medical Psychology studies (not General Psychology, Anthropology, etc.);

- transcripts from the faculty of origin, certifying the completion of the respective course.

 

2. Studies performed at the UMF Carol Davila, Faculty of Medicine

Equivalency will be done administratively, based on the catalog previously submitted to the Dean's Office of the Faculty of Medicine by the teaching staff who performed the examination.

 

Possible outcomes

 

1. Full equivalency: 

Students who obtain full equivalency are exempted from taking the respective exam, the grade from the university of origin or from the previous year of study being taken into account. The actual operation of equivalency in the student’s record is performed EXCLUSIVELY by the secretary.

 

2. Equivalency request is rejected: 

Students who do not obtain equivalence will take the exam during the session, like all the other students. In order to be eligible for this exam, students who do not obtain equivalence will participate during the semester in the didactic activity (courses and practicals).

I BUILT MY SITE FOR FREE USING